Cafea cu sare

Capul imi explodeaza. La naiba. Nu am baut in viata mea atat de mult. Am un gust amar si o acreala in toata fiinta, incat imi vine sa ma scufund fara regrete intr o cada plina de sirop. Si otrava. Numai sa mi treaca starea asta .
Cafeaua asta cu sare e de kko. Dara ii buna. Ma pune pe picioare. 
Aseara nu gandeam. Voiam.
Azi rationez. Si mi vine sa mi sparg mecla asta tampa. 
Nu s eu. N am fost eu. Nu vreau sa fiu asa. In pana me..Eu nu beau.
O seara full option. Tigari,bere..Un joint imi mai trebuia, si ajungeam o zdreanta.
M am pedepsit. 
Dar ma urasc ca am facut o asa.
Mi e rau.

Like birds on the tree, happy and so free. That's how my life should be. :))

Plus tard

E ca un fel de poveste. De fapt, e o "scrisoare" de adio, a unei femei ce chiar a iubit. As fi ipocrita sa spun ca am "dat de ea" ..intamplator. Nu.
E o alta dovada de a mea de lasitate. Sau nu. 
Amu stiu doar ca, El, nu o va citi niciodata.
Pute a victimizare? Nu.
A bravada moeireasca?Nicidecum.
E doar un final.

"Uneori cred ca dorinta noastra de a ne indragosti a fost mai puternica decat sentimentele noastre..si poate ca a fost prea devreme. Stim amandoi din ce am "iesit" inainte de a ne innoda total..Sau poate ca valul irealitatii s o estompat, si ne am trezit dintr o reverie frumoasa. Tu in lumea ta, iar eu in universul meu.
Ce ne distanteaza?
Diferenta de varsta? Un pic probabil..
Distanta fizica? Nu a fost si nu e un impediment.
Ceilalti? Nu ne a pasat de ei atunci. De ce am face o acum?"Eu,tu..si restul lumii.."
Dar?
Rutinabili. Asa am devenit. Nu mai exista provocarea. Acel new entry..Ajungem sa fim pasibili si condamnati la banal. Nu asta ne dorim. Nu un foc ce s o potolit, si se stinge usor.Fara a fi reinviat. Nu . Nu ne trebuie jar..Nu noua.
Sti ca am dreptate. Si ai o parere de rau. O urma doar. Nu e repros..E doar necesitatea de a fi liberi. Amandoi. Iar eu am curajul sa spun ceea ce trebuie spus.
Devine "cusca" relatia asta. Suntem deja atat de protocolari, incat ne e teama sa nu ne ranim reciproc. Pentru ca nu stim cat de rau ne am face unul altuia. Si avem temerea ca am fost,sau vom fi lashi pentru ca nu ne am dus promisiunile pana la capat. Facute din patima. Cu pasiunea celor ce au nevoie carnala si psihica reciproca. 
De cand am inceput sa  ne iubim? Sau sa ne obisnuim cu ideea asta? Ori sa continuam sa ne mintim pe noi insine ca ne e bine si ca vom merge nestingheriti pe drumul spre Hell? Ne prelungim agonia inceputa de ceva zile? Pana vom ajunge sa ne urim  intr atat incat sa ne ranim subtil prin bun simt si respect?
Ne am iubit. Copilareste. Nebuneste. Poate ne iubim in continuare. Obisnuit. Simplist..
Este vremea sa ti las libertatea de a alege pe cine trebuie. Sa ti fie totdeauna langa. Fizic. Sau pentru o perioada. Sau pentru cat accepti tu. 
Nu plang. Nu mult. Nu sunt extrem de trista. Cum s ar potrivi in astfel de momente sa fiu. Simt doar ca trebuie sa fac asta. 
Nu pot astepta sa picam in indiferenta. Nu pot. E devreme acum. Rana (daca exista), se cicatrizeaza repede. Promit.Iar vindecarea iti va fi completa.Si deschizatoare de alt inceput.
Eu..nu vreau sa dau explicatii nimanui.Nu mi pasa de reactiile celorlalti. Pur si simplu am trait ceva . Unic. Altfel. De care multi/ multe nu au parte. Mi se rupe de extazul celor ce nu au crezut in noi. Eu, tu..am facut o. 
Ce se va intampla apoi? 
Nu stiu..
Ne am demonstrat ca putem merge mai departe. Ca suntem functionabili. Ca putem iubi. Inca.
Dar ne am folosit. Amandoi. Invizibil. Am fost umarul pe care neputinta noastra s o stins..
Trebuie sa acceptam  faptul in sine. Nu ne putem schimba... infrana impulsivitatea proprie. 
Tu..son of anarchy. Eu? Tu stii ce am fost eu.Eu nu mai stiu ce sunt. 

Ube,my darkness. Atat!."

Don't shut the postman:)). Si ca fapt divers..de fapt antagonie la ce am scris in Intro:
M am simtit datoare. In ceasul al unsprezecelea. Sau al ..cat a fi fost.

Intro

Niciodata nu mi au placut inceputurile. Si nici explicatiile. De ce ,cum,care,unde..Le consider doar complemente. Atat. 

Sa explic de ce Blue? N am chef. 

De ce alt blog? 

Pentru ca fug de mine. Si de cei carora -uneori- fara vrere , le fac rau.

Ma ascund pe oriunde. Sa mi ling ranile proaspete. Sau mai vechi. Whatever.

Ce se va intampla p acilea?

Nici asta n am habar. 

Voi scrie. 

Despre vreme, despre ce draq imi naste sinapslee astea ciudate ale mele.

Sunteti liberi sa ma cititi. Sa ma huliti. (oricum moderez comentariile).Sau sa dati click din start pe X ul ala din dreapta sus. I do not care ce faceti. Pentru ca nici eu nu stiu ce fac. Deocamdata.
Nu va asteptati la siropisme. Nu ganditi ca voi tasta despre trecut. Nici macar despre erorile ce le am facut amu cateva clipe,ceasuri, zile, luni sau ani. 
La ce bun lamentari si pareri de rau? Sunt doar pentru cei slabi de inger. 

O femeie singura ce sufera, nu va spune nimic pentru ca nu va fi crezuta.